Aseara m-a plouat cu apa si foc.

Ascult in cap un poem.

Hanhepi iyuha mi ihanbla ohinni yelo 

Òn sunkmanitutankapi hena, 

sunkawakanpi watogha hena, 

oblaye t`ankapi oihankesni hena
T`at`epi kin asni kiyasni he
akatanhanpi iwankal
Oblaye t`anka kin
osicesni mitakuyepi òn
Makoce kin wakan
Wakan Tanka kin òn
Miwicala ohinni – Hanhepi iyuha
kici – Anpetu iyuha kici yelo
Mi yececa hehaka kin yelo, na
ni yececa sunkmanitutankapi
kin ka mikaga wowasaka isom
Uncinpi tuweni nitaku keyas ta k`u
Unwakupi e`cela e wiconi
wanji unmakainapi ta yelo
Anpetu waste e wan olowan
le talowan winyan ta yelo
Unwanagi pi lel e nita it`okab o`ta ye
Untapi it`okab o`ta
Na e kte ena òn hanska ohakap
ni itansni a`u nita ni ihanke yelo 

I still dream every night 
Of them wolves, them mustangs, those endless prairies 
The restless winds over mountaintops 
The unspoilt frontier of my kith n`kin 
The hallowed land of the Great Spirit 
I still believe 
In every night 
In every day 
I am like the caribou 
And you like the wolves that make me stronger 
We never owed you anything 
Our only debt is one life for our Mother 
It was a good day to chant this song 
For Her 

Our spirit was here long before you 
Long before us 
And long will it be after your pride brings you to your end 

Nu-i asa?

Nu-i asa ca ai vrea sa le amesteci,

Sa ii amesteci,

Sa te amesteci cu ei?

Te uiti in oglinda si vezi un chip.

Nu esti tu.

In fiecare zi apare un alt chip…

Nu esti tu…

Chipurile din oglinda se repata…

Mereu iti sunt necunoscute.

Tresari.

Parca ai vazut o fata cunoscuta.

A doua zi chipul e altul.

Chipul din oglinda rade cand plangi

Si plange cand razi

Iar tu te intrebi deznadajduit

Cine era acel cunoscut

Care iti zambea

Si iti spunea ca e bine?

Chipul din oglinda rade de tine.

Il intrebi: cine esti?

Raspunde: cine esti?

Il intrebi: de ce-mi faci asta?

Raspunde scrasnind din dinti:

De ce-ti faci asta?

Chipul din oglinda nu rade de tine…

El vrea sa te  ajute

Aratandu-ti ca esti doar un gunoi imaculat…

Fa ceva!

Pe un taram al altcuiva;

In visul fara pret o tara vei gasi…

Destinul singur ti-l vei ursi!

 Alege…e lumea plina cu nimic…

De ce crezi ca te simti atat de mic?

Nu e alegerea corecta

 Cum nici lumea nu e perfecta!

Zambeste…arata-ti coltii ca o fiara,

Fiara ce vrea sa iasa afara…

Esti vulnerabil si puternic,

Tu, demon cu chip angelic!

Creeaza…fa un ceva al tau,

Va fi chiar bun…sau poate rau…

Elibereaza fericire

Sau inchide nenorocire!

Iubeste…lasa-ti inima

Sa fie star de cinema…

Poti iubi cu credinta

Sau primi suferinta!

Uraste…cu toata fiinta ta

Si fa-ti un plan in mintea ta…

Orice incerci sa faci

In final poti doar sa taci!

Acum cativa ani eram mica si ii scriam scrisori lui Mos Craciun. Acum i-am pierdut adresa. Asa ca voi scrie o scrisoare, nu catre Mos Craciun, nici catre o iubire, nici macar catre o copilarie pierduta. Voi scrie o scrisoare pentru voi.

Draga tu, tu, tu…

Mi-ar lua o eternitate sa va numar, inca doua eternitati sa va scriu, fiecaruia dintre voi si alte multe eternitati sa va caut pe fiecare in parte si sa distribui scrisorile.

Nu imi voi petrece o eternitate scriind. Am pierdut si eternitatea si acum nu mai stiu pe unde as putea sa o caut. Dar primul caruia ii voi scrie esti tu!

Vreau doar sa stii ce gandesc. esti atat de pierdut in fantasmele si in orgoliul tau incat ai fi in stare sa mori de foame, sa iti mananci propria mana si sa desenezi apoi o cana cu apa, ferm convins ca astfel vei deveni satul. Lumina de la capatul tunelului iti pare felinar atunci cand de fapt se apropie trenul, si fugi de ea atunci cand chiar iti arata iesirea. Te crezi puternic si chiar esti, dar nu iti dai seama de faptul ca toata forta iti e data de slabiciunile pe care le ai, iar tu, copil naiv, incerci sa le ucizi, nestiind ca astfel te ucizi pe tine si ucizi orice urma de forta care ti-a mai ramas. Uneori te trezesti, iti dai seama ca nu mai simti, esti disperat sa simti ceva, o urma de orice, sa te imblanzeasca sau sa te salbaticeasca un fapt in jurul tau…dar e mai comod sa ramai cum esti. Nu vreau sa simti ceva legat de mine. Nici macar nu vreau sa incerc sa te salvez. Nu sunt in masura sa fac asta. Am incercat sa iti dau din ce am eu…intr-un final am ajuns stoarsa si pe punctul de a ma sinucide. Iti dadeam lumina de purtat in suflet si tu o foloseai pe post de lanterna in casa. Acum vreau doar sa ma auzi. Descopera-te! Nu esti atat de rece pe cat te crezi. Simt asta uneori, cand ma iei in brate. O simt din dorinta ta de a iti simti inima batand peste a mea. Nu amorti de tot. Si nu cauta un simt doar in mine. Eu vreau sa traiesc sau sa fiu lasata sa mor linistita. Tu cauta-ti viata. Eu sunt acolo pana invii, dar incearca sa faci asta inainte de ma ucide pe mine.

Urmatoarea persoana careia ii voi scrie esti tu!

M-ai bantuit, te-ai plimbat in visul meu si mi-ai dat o urma de speranta. Tu ai fost cel care m-a invatat taina vietii. Cand am vrut sa traiesc ai obosit si mi-ai aratat ca exista si moarte. E adevarat. Uitasem de moarte. Ajunsesem la concluzia ca putem fi nemuritori. Pe atunci eram eu cea care sorbea viata de la tot ce misca in jur. Dar mi-am amintit de copilarie. Acela a fost medicamentul meu. Sper sa fie si acum. Cand suntem copii suntem vii. Radem cu adevarat, din toata inima, si plangem la fel. Dupa ce crestem invatam sa radem din politete si sa plangem din interes. Mereu in fata cuiva. De parca rasul sau lacrimile ar putea fi date contra cost. Vreau doar sa stii ca lucrurile primite de la tine sunt in siguranta. Toate tainele. Am incercat sa le impartasesc, au ajuns farame din ele pe la cateva persoane, dar nu am lasat niciodata sa le ia vreo persoana care sa nu stie sa le foloseasca. E adevarat ca nici eu nu stiu exact cum se folosesc, dar stiu cum se protejeaza si se pastreaza in siguranta. In primul rand, trebuie sa le ascund bine de tine, pentru ca daca le vei vedea la mine, vei fi primul care va incerca sa le anihileze. Asa ca tu stai departe. Si multumesc.

O alta scrisoare pe care acum o vei citi tu!

Tu te-ai ratacit. Te-ai ratacit in ultimul hal. Si partea cea mai grava e ca inainte sa te ratacesti, mi-ai spus, foarte sigur pe tine, ca stii unde mergi si ce faci. Si am plecat cu tine. Nu stiu drumul inapoi, nu am luat o harta cu noi si nici nu am presarat nisip in urma noastra. Nu imi amintesc in ce directie am luat-o, nici pe langa ce copaci am trecut. Tot ce stiu e ca acum imi e foame, sete, sunt zgariata si imi e frig. Incerci sa ma incalzesti cu trupul tau dar esti la fel de rece ca si mine. Vrei sa ma hranesti cu tine iar tu sa te hranesti din mine, dar eu nu pot ajunge la capat de drum cu mainile si picioarele tale in stomac si mainile si picioarele mele lipsa. E adevarat, ficatul se regenereaza. Cat ficat putem manca? Daca e asa, prefer sa il mananc pe al meu. Sau sa il manance fiarele. Te uiti cum sare pantera in fata mea si imi spui: “vei fi in siguranta, doar ca eu nu pot comunica cu aceasta fiara, dar oricum vei fi bine”. Iar eu inca cer ajutor, in frig, zgariata, infometata si insetata. Imi e teama sa ma apropii de fructele salbatice. Tu spui ca sunt bune dar nu te atingi de ele. Eu tind sa cred ca sunt otravitoare. Paradox…ti-am cerut sa ma otravesti si nu ai facut-o. Dar eu vad ca acele fructe nu sunt bune. Si sunt prea slabita sa vanez. Iubesc prea mult animalele. Iar tu…? ajuta-ma sau otraveste-ma!

Sa nu cerzi ca tu nu vei citi o scrisoare!

Tu esti iluzionistul, cel din circul magic, care a aparut, mi-a aratat ca am voie sa am curaj si apoi s-a retras. Da, te-ai retras!Te-ai retras din teama, te-ai retras pentru ca nici tu nu poti infrunta viata. Si ce e mai grav, nu te poti infrunta pe tine. Te apropii plin de siguranta si dispari, cu o expresie a panicii care arata: nu…eu nu stiu daca fac bine, nu stiu daca mai vreau sa vin cu tine, nu stiu daca vreau sa plec de aici. Si ramai. Ramai inchis in masca ta de emoticon zambilici, te distrezi in circul tau, dar iti e teama de soare. Peste doi ani vei avea pielea alba. Soarele te coloreaza, dar lasa-l sa te atinga. Vantul te mangaie,dar lasa-l sa te atinga! Iarba te gadila, dar las-o sa te atinga! Iubirea te aduce la viata, dar atinge-o cand o vezi, ia-o de mana, nu mai fugi!

Nici tu nu scapi neatins de cuvintele mele de Craciun!

Vei imbatraini. Nu te mai ascunde, nu te mai plange, nu mai fugi pentru ca atunci cand prinzi ceva sa spui direct “am obosit”. Fugi dupa bani si nu te bucuri de ei, fugi dupa fete si le alungi, le plictisesti, fugi dupa iubire si spui ca esti bolnav, fugi dupa flori si te plangi  ca s-au ofilit dupa ce le-ai cules…Nu mai fugi! Nu mai plange! Traieste!

Spunea ca e aer si apa si chin.

Straniul personaj cu numele Viata

ce lucra cu multe fire de ata

Mi-a spus c-am trait tot ce am visat.

Eu l-am prins de par si l-am intrebat:

-Minune pierduta in pasi de saman,

suflare-ntre valuri, ajunsa la mal,

ma lasi fara vlaga, ma porti, ma arunci

si iar ma culegi…unde ma tot duci?

tu vezi cum ma zbat si-apoui iar plutesc,

ma privesti zambind, imi spui sa iubesc,

cu fum ma atragi si imi daruiesti

visuri cu-mprumut…de ce le rapesti?

El s-a strecurat din stransoarea mea

si din ochiu-i stang lacrima-i curgea.

M-a privit duios si m-a domolit;

mi-a vorbit frumos, aproape soptit:

-o, tu, biet copil, chiar crezi ca nu stiu

de nenorociti? dar e prea tarziu

sa mai schimb ceva. Nu, nu ma amuz

cand te vad plangand si te stiu ursuz

dar cat timp traiesti trebuie sa stii

cum e sa te zbati, sa te-mparti in mii,

sa pierzi uneori, sa gusti, sa atingi,

sa te-aprinzi usor, sa topesti, sa sting.

Vei vedea in timp ca tu ma conduci.

Eu trag niste sfori. Le urmezi sau fugi.

Stau 4 ore pe zi la servici. Am timp in fiecare zi sa ma gandesc. Citesc. Citesc felul in care se manifesta alte persoane in pragul disperarii: cer ajutorul, se zbat, striga si dau din maini si din picioare. Eu sunt lasa. eu incerc sa ma anulez de tot. Si apoi ma plang de faptul ca nu am viata.

Sunt epuizata. Poate e din cauza faptului ca e sfarsitul anului. imi e dor de casa? da. nu am mai indraznit sa vorbesc cu nimeni de acolo. Vorbesc despre ei in fiecare zi.

cam atat. nu mai am chef.

De curand am inceput sa ma trezesc cu trei minute inainte. Nu ma mai simt independenta. Fiecare zi e la fel. Ma trezesc, ma imbrac, pun alarma din nou si ma pun morocanoasa la inca 10 minute de somn. In fiecare dimineata imi spun ca nu vreau sa urmeze o alta zi. Singurele lucruri care si-au pastrat gustul si savoarea sunt Imago si Cercetasii. Si treptat, renunt la ele. Poate pentru ca sunt gustoase. M-am afundat in ceea ce ar trebui sa fac, si am inceput sa uit ce vreau. O iesire cu prietenii ma dezmoretste. Atat. E mult, dar e atat de putin. Nu mai vanez iubirea. Las oamenii sa ma iubeasca, sa ma aiba langa ei, sa traga de mine, sa ma stoarca, sa ma soarba, sa ma sfasie. E mai comod asa. Dar nu pot oferi prea multe.

Intind mana, cer ajutor. Mereu intind mana in directia gresita. Iar ajutorul vine mereu prea tarziu sau prea devreme. Acum cativa ani,in naivitatea mea de adolescenta, visam la acea iubire care iti ofera ocazia sa dai tot si sa primesti tot. Spuneam ca m-am saturat sa primesc iubire cu portia. Acum am invatat doar sa dau asa. Cu lingurita. E ca si cum ai imparti o cutie de Finetti. Dintr-o cutie de finetti nu se pot satura multi. Dintr-o cutie de Finetti nu se poate satura toata lumea. Iar mie imi e foame.

Voi incerca din nou sa scriu. Voi indrazni din nou sa dau viata versurilor, sa redescopar arta. Sper ca macar ea nu a murit.

Scriu acum pe calculatorul lui Edi, pentru ca am reusit si sa imi stric tastatura, si nu e prea dragut sa tastezi cu geniala inventie numita “on screen keyboard”.

Si se termina si vacanta…mai e o saptamana pana ma voi intoarce in Cluj, orasul tuturor posibilitatilor si a tuturor…tampeniilor. Nu in sensul rau al cuvantului. Oricum, a fost cea mai monotona vacanta de pana acum. Dar au fost si momente faine. De exemplu, acum cateva zile am mers cu Oana, Borgo si Iuana la casuta. O luaseram razna, vorbeam baloane, saracul Stefanut, un copil de cinci ani ne implora sa nu mai cantam si sa nu mai facem zgomote ciudate. Se intampla. Am inceput din nou sa imi arat abilitatile capatate in salbaticie si sa conversez cu pisicile, caii si cainii. Nu stiu daca ma intelegeau, probabil ca da, intr-un fel. Acum stau la Edi. El se uita la Cronica Carcotasilor si eu scriu. Am mai trecut acum cateva zile pe aici…si mi-a amintit ca e fain si sa stai pur si simplu, sa te uiti la doua filme bune sau mai putin bune, sa asculti muzica, sa bei cafea si sa mananci Corn flakes. Dubios personaj. Mereu mi s-a parut ca sunt inconjurata de personaje dubioase, sau mai bine zis…complexe. Asta e bine. Ii simt apropiati, si am de cine sa imi fie dor, indiferent unde sunt. Viata ia intorsaturi ciudate, si daca nu esti atent, ajungi sa te invarti in cerc si sa ai impresia ca te ratacesti.

Azi nopte am visat un tren…stiu ca eram foarte agitata, incercam sa il prind. Nu stiu daca l-am prins sau nu, dar parea sa fie un tren foarte important. Visele au semnificatii anume? Sau oamenii au semnificatii anume? Mi-a placut statusul de azi al lui Edi. Spunea ceva de genul: “in viata este vorba despre ce vrei tu sa fie vorba”.

Nu luam niciodata oamenii din jur ca pe niste semnificatii. Stim despre tipe bune, blonde, satene, roscate etc…despre tipi buni, de treaba…dar ce inseamna ei pentru noi? Edi…imi pare rau, esti cel mai “langa mine” acum, asa ca te voi lua pe tine ca experiment. Ne numeam acum vreo doi ani “frati”. Inca se simte asta, oarecum. Oare asta e semnificatia ta? In orice caz, esti mai mult decat tipul cu parul cret care a uitat sa se pieptene de vreo doua saptamani sau  mai mult.

Iti dai seama ca asta inseamna ca suntem atatea semnificatii…cati oameni cunoastem. Sau cati oameni ne cunosc. Dar cati ne cunosc cu adevarat? Nici unul.

Din pacate, nu vom fi niciodata in stare sa luam oamenii ca pe niste semnificatii. Suntem mult prea superficiali pentru asta. Imi povestea un amic: “am cunoscut o tipa, imi place, tie s-ar putea sa iti para urata, are breton emo”. Asta e tot ce poate reprezenta acea fiinta? Un breton emo? Daaaa.

Sa nu uitam de sclavia in care ne afundam din ce in ce mai mult. Sclavii banilor, societatii, modei. E bine ca le acordam acestora semnificatii aparte. Si acum sunt ironica. poate intr-o zi ne vom trezi cu totii, si aici ma numar si pe mine. Sper doar ca atunci nu va fi prea tarziu.

Dragul de el copacel nu a fost atat de fericit ca m-am impins in el, asa ca mi-a lasat cateva bucatele de crengi pe langa ochi…in spranceana…pierce gratiut. a doua zi am observat cu stupoare ca ochiul mi s-a umflat, si aratam ca una maltratata de barbat. Nu am barbat.

Sunt morocanoasa. Nu pentru ca nu am barbat. Pentru ca sunt mereu confuza, imi place sa ma bag intre ciocan si nicovala, sa stau stransa la menghina sau…habar n-am. Natura umana e interesanta…e de ajuns sa ma uit la mine…oricum nu inteleg nimic. Sau poate nu vreau sa inteleg. Peste doua saptamani merg inapoi in Cluj. Si mi-e dor de Imago. Si de cercetasi. Sper sa iasa bine. Un nou an universitar, o noua sansa de a continua pe un alt drum, sau cu o alta atitudine. Sau aceeasi. Nu stiu. Nu o sa imi mai promit ca ma schimb, ca devin rea sau puternica. Sunt eu si gata. Acum si cu jumatate de ochi de japoneza. Ce am inteles zilele astea e ca…am prieteni. Si sunt una din cele mai norocoase fiinte, pentru ca am prietenii pe care ii am.

Nu stiu de fapt despre ce vreau sa vorbesc. E o adevarata aiureala in jur. Mai e putin si incep restantele, eu din 13 opere am reusit sa citesc 3…dar trei zile am sarbatorit. Doar erau zilele orasului. A fost epic momentul in care am intrat, la ora 3 in casa, cu multa bere la bord, si mama s-a trezit subit sa ma intrebe de ce merg atat de tiptil. In niciun caz nu faceam asta pentru ca am zis ca ajung mult mai repede si nici pentru ca miroseam in ultimul hal a bere si tigari.

Am facut pe prezentatoarea de karaoke. Pana atunci, a trebuit sa stau printre copii de 8-13 ani. Era ca un film horror, trageau copii de mine de parca urma sa le dau ciocolata. O fetita s-a gandit sa spuna “tu esti mama mea”. Nu a fost amuzant. Nu vreau sa stiu daca are sau nu mama, dar stiu sigur ca eu nu vreau asa ceva.

Ieri am ajuns la concluzia ca nu mai trebuie sa spun ca imi dau demisia. Pot fi si concediata. Chiar daca teoretic/practic, nu sunt angajata nicaieri. Ieri a parut sa fie ziua oalelor sparte in cap. Dar nu e problema, azi e o noua zi si o noua saptamana. Si e soare afara. Probabil si in capul meu. M-a batut soarele in cap. Sunt batuta in cap…de soare. Sau oare soarele e batut de capul meu? Nuuuu, nu ajunge atat de departe. Intre timp…ascult Margineanu. Imi place omul asta.