Arhivele lunare: Decembrie 2009

Fara masca…

Standard

Oare cat de greu e sa umbli printre oameni fara masca? Sau…cat de greu e sa faci diferenta intre tine si masca ta? Azi am vizitat un prieten…bolnav, cazut la pat. Cei din jur l-au invatat ca e „cool” sa bei pana ce nu mai poti duce. Acum ceva timp eu l-am cunoscut ca om cu o oarecare ratiune. Din nu stiu ce motive, pare sa fi renuntat la ea. Sau cel putin sa pretinda ca a renuntat la ea. Oameni buni…viata e facuta pentru a fi traita! Incercati sa traiti, nu e cazul sa alergati cu asa mare voiosie spre moarte, oricum tot acolo ajungeti, dar conteaza mai mult traseul urmat…si ceea ce adunati de pe drum…

Si nu ma refer la cicatrici si oase rupte!

Apare de multe ori intrebarea…”pentru ce traim?”. Evident ca nimeni nu va avea un raspuns concret si clar la aceasta intrebare…dar pentru ce atatea intrebari? De ce ne punem atat de multe intrebari zi de zi, cand oricum nu suntem siguri ca am face fata raspunsurilor? Firar…traiti asa si gata. Nu stiti pentru ce v-ati nascut, sau care va e rostul in viata? Majoritatea suntem asa, dar ne cautam un rost. Pentru ca totusi viata e un dar primit, nu cerut, si totusi primit!

Nu suntem altceva decat niste somnambuli care merg prin bezna…si au impresia ca sunt treji. Daca ne dorim cu atat de mare ardoare sa fim treji…de ce folosim atat de multe substante care sa ne amorteasca? La cel mai mic impact cu realitatea, ne abandonam intr-o sticla de alcool sau in tot felul de narcotice…relaxante.

Conteaza atat de mult sa avem raspunsuri? Pentru ca in final, suntem la fel de neputinciosi in fata naturii si a timpului…mai ales a timpului care trece implacabil, nimicind totul in cale. Si chiar si asa, timpul insusi ne e prieten. El rezolva si a rezolvat dintotdeauna mari probleme, in fata carora noi stateam neputinciosi. Pentru ca Timpul poate mai multe decat Vointa. Dar Timpul si vointa…? Sa ne gandim putin…daca reusim sa ne imprietenimTimpul cu Vointa…poate ajungem mai departe.

Nu stiu unde am vrut sa ajung cu acest text…stiu doar ca avem nenumarate daruri, lucruri firesti si naturale pe care nu stim sa le folosim. Si da, o fi si viata o mare enigma, aparent absurda si dureroasa, dar avem puterea de a o preface in ceva frumos (ideea nu imi apartine, am citit-o intr-o carte a carei autor nu mi-l amintesc, dar se numeste „Intre Hristos si Freud” si e scrisa de un calugar:)). Si in final, ce e atat de greu in a te bucura din cand in cand ca ai ambele maini sau ambele picioare, ca poti sa vezi cum apune soarele si pana la urma, a te bucura de faptul ca orice s-ar fi intamplat ieri, si azi a rasarit soarele?

E bine ca in ultima vreme am prins multe apusuri si rasarituri…de cand ma lupt cu insomnia. Dar e bine ca mai am prieteni, noctambuli ca si mine, care ma scot din cand in cand din impas…ahh…si am descoperit cafeaua decafeinizata. Stiu ca par idei aruncate fara noima…dar asa sunt si eu. Asa mi se pare si viata, si faptele, si cuvintele, si totul din jur…fara noima!

Anunțuri

Si mai este…

Standard

Iarna asta a fost o sarbatoare continua…plina de cadouri. Iar acum nu ma refer la cele spirituale, care au fost de-a dreptul debordante…Mos Craciun mi-a adus anul acesta si o multime de „detalii” de tip material, dar a fost mai amuzant ca niciodata.

Ajunsa acasa cu cateva zile inaintea marilor sarbatori…am dat de primul Mos Craciun, care mi-a adus…un uscator de par. Am pretins ca ma bucur, gestul era dragut, exceptand faptul ca eu nu folosesc uscator de par decat in caz de urgenta. In final m-am gandit ca totusi, e practic…poate chiar voi avea nevoie de el.

Apoi, in fiecare zi Mosul mi-a mai adus cate un mic detaliu, ca sa nu uit ca am si prieteni:).

In ultima zi de Craciun a venit Mosul si sub chipul fratelui meu…care mi-a adus…ia ghiciti! Inca un uscator de par! Pacat ca a trecut Craciunul…cine stie…imi deschideam o afacere…

Fratilor, cand faceti pe Mos Craciun, consultati-va si cu ceilalti Mosi, pentru ca…telepatia exista.

Oricum…partea cea mai faina e ca am primit si multa ciocolata…mama e deja panicata, a ascuns bomboanele de pom, de frica sa nu dau in coma diabetica…


Celebration…

Standard

A treia zi de Craciun…afara ninge cu fulgi mari de zapada, iar eu incerc sa ma bucur de ceea ce a mai ramas din aceste sarbatori. Anul acesta Craciunul a fost…surprinzator. Am primit multe de la Mosul, dar nu chiar ce mi-am dorit. Oricum, nu ma pot plange..in final…am simtit spiritul Craciunului.

Acum astept sa vina restul de familie…

Nu stiu ce s-a intamplat cu mine si unde m-am ratacit, dar observ ca nu ma mai recunoaste nimeni…si…sunt inteleasa total gresit. Am gasit raspunsurile pe care le-am cautat, m-am lamurit, dar acum nu stiu cum sa ii lamuresc si pe cei care merita acest lucru…Ce poti face cand o persoana care te cunoaste de o viata iti sugereaza faptul ca i-ai devenit aproape straina? Cum ii demonstrezi ca nu e asa?

Si nu, nu mai sunt blocata in trecut, nu il mai caut si nu mai aspir la el!

Stiu ce vreau si unde vreau sa fiu. Vreau sa fiu acolo unde se sarbatoreste viata si prezentul. E timpul sa traiesc! Daca m-am trezit din ignoranta in Noaptea de Inviere, si am deschis ochii in fata unor lucruri, acum, de Craciun, e timpul sa ma ridic si sa merg mai departe, in loc sa privesc lucruri care au murit demult. Pentru ca viata e o sarbatoare de care trebuie sa ne bucuram zi de zi.

Insomnia

Standard

Inca o noapte alba…daca nu imi ajunge insomnia mea…se pare ca trebuie sa ma descurc si cu a mamei. Dar nu-i nimic. Am vrut sa scriu acum cateva ore…nu era o idee buna. Dupa o noapte alba, plecare dimineata la piatra unica si apoi after party…nu mai esti in stare de prea multe.

Ma laudam ca am fost crescuta intre baieti…degeaba. Imi e dor de prietenii mei, rockerii. Astazi la acel after party a fost fenomenal….cel putin baietii au fost fenomenali. Pentru baietii care vor citi chestia asta…mah, cand o fata spune NU, nu inseamna DA. A trecut vremea cand fetele incercau sa para cat mai naive pentru a atrage!!! Uite asa mi-am luat eu geaca si am plecat in plin chef astazi, fugind mancand pamantul si cu urmatoarea oprire…acasa!!! asta pentru ca orice e interpretat gresit; atunci cand cei din jur nu prea te cunosc, tind sa generalizeze. Macar cu rockerii era alta treaba…desi parea mereu ca nu le mai ajungeau fetele, tineau linia de respect unul fata de altul si fata de noi.

Subiect inutil…mai bine vorbesc despre ceva mai dragutz..ca de asta am inceput sa scriu.

Azi am plecat voioasa spre Piatra Unica…locul meu de bastina. Bine-inteles ca am pornit singura, pentru ca in ziua de Craciun nu prea erau sanse sa gasesc pe cineva care sa nu fie mahmur. Dupa un drum anevoios, am ajuns la tinta. Nici tipenie de om. Singura companie pe care am gasit-o acolo era un caine ce statea singur in refugiu. Cabana…goala. Cabanierul…nici nu stiu daca mai exista un cabnier. De cand a plecat Jani cu fiul sau…

Ajunsa acolo…am decis sa duc lucrurile pana la capat. M-am uitat spre varf…si am inceput sa urc. Mai cu gheata, mai cu zapada…nu parea atat de greu. Incercam doar sa fiu cat de cat atenta, fiind constienta ca daca se intampla sa cad, acolo ramaneam pana a doua zi cel putin. Am ajuns in varf unde am simtit crivatul de Piatra…nu imi venea sa cred!!! La coborare lucrurile nu mai erau atat de simpatice…desigur, a trebuit sa alunec la un moment dat si sa raman suspendata cateva secunde, cerandu-i lui Cel de Sus sa ma ajute si de data aceasta. Senzatia a fost mai tare decat prima oara cand am urcat. Era acelasi loc ce cunoaste atat de multe si spune atat de putine. Era acelasi loc care m-a adapostit de atatea ori cand in sufletul meu era frig si cautam alinarea. Acea stanca, acea bucata de piatra m-a primit si de data aceasta ca si in trecut, fara retineri si fara intrebari. Acelasi loc cu care odata ma confundam. Da, stiu, nu ai cum sa te confunzi cu o bucata de piatra, ati spune. Eu spun ca da, ai cum. Desi e doar un loc…

Intoarcerea spre casa a fost si mai epica…vesnicul drum din padure, strabatut de atatea ori pana acum…Daca la urcare am ramas in picioare,la coborare am luat sase trantulite (numărate). Doua in patru labe, una in genunchi, una in cot si alte doua in…pozitia sezut:). Acum astept doar sa ma ajunga somnul din urma si sa ma odihnesc si eu. In orice caz…aveam nevoie de acea escapada. Si ce a fost mai bine…am gasit raspunsuri!

Furthermore…

Standard

Noapte alba…încă nu a răsărit soarele. De data asta am fost mai harnica decât el. Ajunul în final a fost…surprinzător. Am mers la colindat, am primit muuuulte mesaje si nu am reusit sa adorm încă. Asa ca dacă tot am decis sa îmi fac si eu blog…m-am gândit sa mai stau la o poveste:).

E un paradox cu sosirea mea acasă. Exact cum a spus si A. „Astepti luni de zile sa te întorci acasă, si când ajungi acolo îti dai seama ca nu e nimic interesant, si ca oricum nu mai e nimic cum a fost. Si atunci îti doresti sa te întorci.” Poate ca de fapt nu imi era dor de casa, ci de ideea a ceea ce a reprezentat odata pentru mine locul acesta. Poate ca asteptam sa reinvie oamenii pe care i-am cunoscut candva, sa regasesc acea atmosfera care ma facea sa ma simt acasa chiar si in mijlocul salbaticiei. Bine-inteles ca acei oameni nu se mai intorc, la fel cum nu ma mai intorc nici eu, cea care eram atunci.

Ieri am primit un comentariu direct pentru articolul precedent. Un comentariu, de altfel, destul de transant, dar simplu. Mi s-a spus asa: „In trecut ai fost deja, ai vazut ce ti-a oferit. Prezentul vine cu ceva nou. mereu.” Asta probabil ca sa vad si eu ca unii oameni pot fi intelepti, si pot da argumente mai convingatoare decat „pentru ca asa spun eu”.

Bietul meu orasel situat in munti…cate a vazut si cate stie! Ma intreb cat i-a luat si lui pana sa observe ca oamenii se schimba. Stiu pe cineva care poate exprima mai bine ceea ce incerc eu sa povestesc…

Aseara am intrat intr-o conversatie foarte filosofica despre termenul „iubire”. Totul a pornit de la faptul ca un tip mi-a cerut numarul de telefon si nu am  vrut sa i-l dau. Astfel a ajuns el la concluzia ca nu vreau sa il iubesc pentru ca iubesc pe altcineva:)).

Nu pricep de ce oamenii folosesc acest cuvant cu asa mare usurinta si il limiteaza atat de tare! Oameni buni, iubirea, in primul rand, nu este „un lucru”! Iubirea…nu se rezuma la atractia fizica si spirituala dintre un barbat si o femeie! iubirea poate fi gasita pretutindeni, probabil ne agatam de ea din egoism, pentru a ne demonstra noua insine ca nu traim doar pentru noi, ca suntem capabili sa daruim totul si sa ne daruim cu totul unei alte persoane! Dar asa cum poti iubi o persoana de sex opus, fiind initial atras fizic de ea, poti iubi si altceva. Omul a simtit mereu nevoia de a se raporta la altceva, fie la Divinitate, fie la parinti, la o alta persoana sau la un concept. Pentru ca el este animalul care a invatat sa vorbeasca, sa comunice dincolo de nevoile primare (desi tot pentru implinirea lor), se considera fiinta sociala si cauta mereu compania semenilor sai. Si da, si eu iubesc. Iubesc viata, pentru ca imi da zilnic sansa de a o lua de la capat si de a merge mai departe pe orice drum doresc. Pentru ca imi da mereu ocazia sa vizitez taramuri necunoscute. Pentru ca e plina de surprize si mai ales…pentru ca imi apartine!

Iata ca a rasarit soarele…

Ajunu Craciunului….

Standard

Mdaa…..e ajunul….si eu inca astept sa se intample minuni. Se pare ca Mosul se incapataneaza si anul asta sa-mi ofere cadouri…dar nu astfel de cadouri cer…sunt mai confuza ca niciodata. In fine….tocmai am vorbit cu o prietena. A spus ca azi iubeste pe toata lumea. Mi se pare normal, doar e Ajunul….dar nu…ea doar iubeste. Asa a spus. Si mi-a trimis link-ul de la melodia „One love” a lui Bob Marley. De cand asculta prietenele mele Bob Marley????

Daca stau si ma gandesc bine….nu stau chiar atat de rau….doar ca….nu inteleg multe lucruri care se petrec in jurul meu. Imi amintesc perioada in care scriam doar poezii negre…acum nu stiu ce sa fac cu ele. As vrea sa le sterg, sa le arunc, sa le uit. Dar totusi…nu pot face asta. Nu imi pot arunca trecutul. Nu il pot omite sau uita pur si simplu. Si acest lucru ma ucide. Pentru ca inca sunt confuza, inca nu sunt in stare sa fac diferenta intre trecut si prezent, pentru ca trecutul ma urmareste si imi vorbeste, ma sufoca in amintiri si nu ma lasa sa respir mireasma prezentului. Pentru ca prezentul tinde spre viitor si se departeaza tot mai mult de mine, iar eu ma simt legata si imi e teama sa ma smucesc…pentru ca stiu ca atunci cand voi rupe sforile ce ma tin inca legata de trecut ar putea sa ma doara. Si da, stiu ca ar fi cea mai sanatoasa atitudine, si totusi inca aman. Nici trecutul, nici prezentul nu imi mai ofera nimic. Sau?

Poate ca cea mai buna idee e sa nu ma mai complic. In final….e doar viata.