Retourning to a life…

Standard

Se pare ca in ultima vreme am neglijat blogul, m-am facut ca am uitat de el. Dar nu e asa. De fapt, am fost putin ocupata, se pare ca sesiunea nu se joaca…si nu ar trebui sa ma joc nici eu.

In ultima vreme s-au intamplat diverse lucruri, dar treptat am reusit sa ies din butoiul cu melancolie. Am in ansamblu 8 ore dormite in total in ultimele 3 nopti, dar cam asta-i…asa se desfasoara viata unui student. Ceea ce am facut bine pentru mine a fost faptul ca am intrat intr-o trupa de teatru, numita Imago si mai nou, in organizatia cercetasilor.

Aseara am mers la prima intrunire cu cercetasii…ador acea atmosfera de echipa, de caldura ce nu poate fi oferita decat de un grup care devine o notiune unitara. Acelasi lucru il simt si la Imago. Se pare ca acest an nou in final nu e atat de pustiu pe cat parea la inceput. Aveam nevoie doar de un timp in care sa ma reculeg, mi-am acordat eu insami acel timp iar acum…merg mai departe, se pare ca din nou pe un alt drum.

Uneori simt nevoia sa prind radacini, dar poate ca nu e ceea ce am de facut in viata. Mai demult am citit o nuvela, Knulp, de Herman Hesse. Acolo, el prezenta un personaj care toata viata nu a facut altceva decat sa calatoreasca, sa mearga din casa in casa, fara a se opri. Avea prieteni in toata lumea, era apreciat si nu o data a fost rugat sa se opreasca. Rostul lui era de a aduce caldura in sufletele oamenilor, prin ceea ce era. Se stia hoinar si isi iubea soarta. Pentru el, aceasta reprezenta libertatea. In final, ajunge la aceeasi poarta unde a mai batut cu ani in urma, iar acolo se opreste. Se opreste si el, si viata lui. E capat de drum. Poate asa sunt si eu, asemeni lui Knulp, am destinul de a hoinari, de a fi turistul din viata celor pe care ii cunosc. Iar eu, spre deosebire de el, am un loc pe care odata l-am numit acasa. Acolo, intre munti, de unde vin si unde ma voi intoarce mereu. Locul care imi da inca o picatura de viata atunci cand simt ca am obosit sa hoinaresc.

Poate acesta e si lucrul care ma leaga de muzica pe care o ascult. Dupa intalnirea cu cercetasii, am mers intr-un loc unde era concert folk. Tot respectul pentru cei care canta acest gen de muzica, adevarata hrana pentru suflet. Nu am crezut nicioadata ca voi vedea asa ceva, dar lumea e plina de minuni. Pe la sfarsitul serii, oamenii au inceput, obositi, sa se retraga din sala unde era sustinut concertul. Cei doi reprezentanti ai genului mentionat mai sus au continuat sa cante, la ora tarzie a inchiderii localului, pentru cei 5 oameni care nu vroiau sa mearga acasa. Doua voci: Ionut Mangu si Ovidiu, doua chitari acustice, doua microfoane si buna-dispozitie. Toate aceste lucruri, in jurul orei doua. totusi, sa nu uitam de Ioan Onisor, care incanta mereu prin prezenta lui, dar care in jurul orei douasprezece, s-a retras, poate obosit si el.

Cam asa arata atmosfera :

Enjoy!

Eu v-am lasat, ma pun sa dorm. La ora 8 trebuie sa ajung la o persoana destul de importanta…apropo…La multi ani, Alexandra!

Anunțuri

3 răspunsuri »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s