de ce?

Standard

Pare a fi a infinita noapte alba…e aproape 4 dimineata…de ce sunt inca treaza? Habar n-am. De ce nu ne da nimeni dreptul de a alege daca vrem sau nu sa ne nastem? Avem o viata atat de scurta si totusi atat de plina…pentru ce trebuie sa simtim atat de multe lucruri in timpul vietii? Si de ce nu reusim sa impacam tot ce simtim? Sau de ce nu avem sansa de a sterge ce traim? De ce trebuie sa caram toate lucrurile cu noi, ca pe un sac plin de cenusa care cu timpul devine din ce in ce mai greu?

De ce…e intrebarea care apare la varsta de 3-4 ani. Abia atunci invatam sa cerem explicatii pentru orice observam…doar ca pe masura ce crestem intrebarile capata o alta forma si raspunsul e mult mai greu de gasit sau de oferit. Iar la un moment dat, decidem sa nu mai intrebam. Dar, ca de obicei, omul, in complexitatea sa, creeaza un paradox intre ceea ce spune si ceea ce face. Si invata sa intrebe ,,de ce?” folosind alte cuvinte. Sau intreaba prin sugestii si raspunde prin intrebari. Iar la final nu e decat bla bla.

De ce avem atat de mare nevoie de cuvinte? De ce pretindem ca suntem politicosi si cordiali unul cu celalalt cand de fapt totul se desfasoara pentru activarea altor instincte animalice. Noi nu vanam, noi cumparam alimente. Noi nu ne comportam ca animale in calduri dar concuram mereu cu altii pentru a ne gasi un partener. Cu cat e mai curtata o persoana, cu atat starneste mai mult interes. Noi nu atacam, dar ranim prin cuvinte…vesnicele cuvinte! Cuvinte pe care le folosesc si eu acum pentru a exprima ceva.

De ce incercam mereu sa ne explicam in fata celorlalti? De ce spunem atat de multe lucruri daca nu credem nici macar jumatate din ceea ce spunem? De ce ne place atat de mult sa ascultam minciuni? De ce ni se pare atat de firesc sa mintim, sa ne camuflam, sa aruncam vina pe oricine atunci cand ni se intampla ceva?

De ce avem permanenta nevoie de a ne raporta la ceva, fie la o credinta, fie la o persoana? De ce ne complicam?

Am nevoie de ceva…am nevoie si eu de ceva la care sa ma raportez, ceva care sa imi ofere o perspectiva mai vasta decat urmatorul minut…nu vreau sa vad in viitor, dar vreau sa am ideea unui viitor. Am nevoie de ceva al meu…cer prea multe. Nu mai vreau sa fiu copilul care primeste promisiunea dar nu si ciocolata!

Imi pun intrebarea…oare daca traiam superficial si imi puneam doar intrebarea…”ce fac daca mi se rupe o unghie?”, mi-ar fi fost mai bine? Probabil, dar nu vreau sa fiu un prototip si atat. Si  vreau sa traiesc! vreau sa simt ca am viata. Marele noroc al omului e faptul ca a fost suficient de ingenios incat sa creeze arta.


Anunțuri

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s