Arhivele lunare: Februarie 2010

Daca…

Standard

Daca te iubesc nu inseamna ca ai dreptul sa  ma ranesti

La fel cum eu nu am dreptul sa il ranesc pe el…

Daca totusi ma ranesti nu ineamna ca incetez sa te iubesc

La fel cum el nu a incetat sa ma iueasca…

Daca iubirea doare nu inseamna ca nu avem nevoie de ea

La fel cum ea are nevoie de doua suflete pentru a trai…

Dar cat timp cele doua suflete nu invata sa traiasca impreuna

Iubirea va ramane singura si parasita pe patul de moarte.

Invata sa iubesti si invata-ma sa iubesc apoi

Sau ia-mi viata si invata-ma sa nu mai iubesc,

Sa nu te mai iubesc,

La fel cum eu ar trebui sa il invat pe el

Sa nu ma mai iubeasca.

Nu stim sa iubim

Pentru ca niciodata nu iubim persoana care ne iubeste…

Ne adaptam…pretindem ca iubim pe cineva

Dar sufletul ne-a fost rapit demult…

Si asa e…nu stim sa iubim

Pentru ca nimeni nu ne-a invatat…

Traieste dragostea…

E oarba, nu o poti cunoaste

Dar o poti avea.

Daruieste totul persoanei iubite,

Chiar si libertatea de a iubi pe altcineva.

Chiar si dreptul de a  trece ca un persoanaj episodic,

De a veni si a pleca atunci cand doreste

Pentru ca cel pe care il iubesti are toate drepturile asupra ta

In timp ce tu poti doar sa il primesti cu bratele deschise.

Asta e ea pentru tine,

Asta reprezinti tu pentru mine,

Asta sunt eu pentru el.

Suntem doar sclavi in cea mai dulce si dureroasa sclavie…

IUBIREA!


Anunțuri

Dezordine

Standard

Viata e ciudata,,,si noi la fel.  Ne indragostim mereu de cine nu trebuie, ne dam seama ca am avut prieteni doar cand ii pierdem sau suntem nevoiti sa ii lasam in urma, trebuie sa ne conformam in fata mortii si, desi suntem cu mainile legate, pretindem ca suntem liberi. Suntem nevoiti sa facem alegeri in fiecare zi, de multe ori nu reusim sa facem tot ceea ce am dori sa facem, nu ne ajunge timpul si atunci renuntam la mare parte din ceea ce am vrea…nu ne ajunge viata.

Da, viata e scurta. Si in loc sa profitam de ea, stam si urmarim inerti cum soarele rasare si apune din nou si din nou, iar noi stagnam. Oare doar soarele stie sa profite de fiecare clipa?

Daca e asa, iubesc soarele. Il iubesc si il admir. El e cel care face ceva in mod constant, indiferent de ce e in fata lui…si incearca in fiecare zi sa ne lumineze ziua. Nu ii pasa daca sunt ploi, nori, ceata sau vant. Se stie sus, si stie ca trebuie sa straluceasca.

De multe ori spunem ca am obosit…ca ne-am saturat de viata. Da, pentru ca suntem tineri. E ciudat…cat suntem copii vrem sa fim maturi…cand imbatranim…ne dorim sa fim copii. De ce e omul atat de nemultumit? Pentru ca nu e liber. Cu cat se crede mai liber, cu atat e mai usor purtat de sfori…asemeni unei marionete. Dar daca acesta e destinul nostru…nu putem decat sa il facem cat mai placut. Desi situatia e de cele mai multe ori nu pare roz…e doar asa cum vrem noi sa o percepem.

Capul sus…

Standard

Nu am uitat ca am un blog, nu am uitat sa mai scriu. Doar ca nu mi-a mai permis timpul.

A inceput semestrul al doilea la facultate. Stiu…iar incep sa vorbesc despre asta. Dar e mai bine decat ma asteptam. Acum sunt putin „blue”, mi-a fost daramat un idol, dar nu e atat de grav. Ridicam altul. Cursurile sunt in regula, aproape ca as spune ca imi place, dar nu vreau sa „ma arunc in prezumtii” si sa cad in gol.

Am avut o perioada plina, atat de plina incat uitam si sa dorm. Dar a meritat. Si a meritat si raceala pe care am prins-o in cele trei zile la munte.

De curand mi-am amintit un lucru de care uitasem. Faptul ca daca esti major nu inseamna ca nu mai ai dreptul sa ai suflet de copil.

Apropo…”suflet de copil” nu e sinonim cu „retardat”.

Azi nu mai visez la iubire. Am incetat sa cred. Si am incetat sa caut. Sa vasleasca altii in locul meu. Eu iau o pauza. Ma intorc la viata de om obisnuit care savureaza emotiile de moment. Poate ca am inceput prea devreme cu toate. Studentia e faina, dar imi pare rau ca nu am ocazia sa fiu surprinsa. Nu atat de tare. Sunt foarte putine experiente noi. Prea putine lucruri inedite. Cred ca e cazul sa iau atitudine.

Sau…poate ca am aceasta impresie pentru ca eram obisnuita sa incalc reguli pentru a avea un surplus de adrenalina? Sunt dezamagita de faptul ca nu mai sunt „rebela”? Poate.

Poate…poate pot fi un om mai bun. Poate pot face si lucruri bune. poate ca rostul meu in viata nu e doar acela de a impresiona prin sfidarea celor din jur. Poate ca ar fi cazul sa „cresc” din acest punct de vedere.

Cam asta am avut de invatat de la toti cei care au aparut de curand in viata mea. Adica de cand am venit in Cluj. Se pare ca a a mai ramas o Diana in urma, lasand sa se nasca o alta. Sper ca aceasta va trai.

Cam asta-i…

Standard

Nah ca au trecut toate…de la stressiune la probleme existentiale. Multe examene luate si o restanta…luata acum.

Am descoperit ceva…nu eu sunt buimaca, lumea din jur e buimaca si ma buimaceste si pe mine. De ce ma tot chinui sa inteleg lumea, cand nici ea nu se intelege?

Nu, nu mai am manuale de utilizare. Nici ei. Asa ca ii iau asa cum vin. Oricum nu se schimba nimic si nimeni in mod special pentru mine. Cum nici eu nu ma schimb pentru nimeni si nimic.

 Nu, nu e atitudine agresiva. E doar simplitate. Am aflat ca dispun de taina gandirii, dar am uitat de perceptie. Poate uneori perceptia cantareste mai mult. Sau, cel putin…te face sa simti asta. Daca mananci o ciocolata, uiti sa o savurezi gandindu-te ce contine. Da, sunt innebunita dupa ciocolata. Si asa imi pare si viata. Ca o ciocolata. E buna, o analizam de multe ori in functie de ambalaj, o savuram sau nu.

Astazi va ador.

 

Loveletter to nobody…

Standard

Iti amintesti? Eram straini…iar eu eram fericita. Ai intrat in viata mea…am fost fericita. Apoi ai plecat. Odata cu tine au plecat si momentele mele de liniste. Si nu intelegeam…sau nu vroiam sa inteleg…de ce plecai si te intorceai mereu cu acelasi zambet, pentru a ma abandona din nou si din nou.

Apoi am inceput sa ma intreb…de ce te primeam. Gasisem un raspuns simplu: pentru ca te iubeam. Dar…oare asa a fost? Daca e adevarat, sunt dezgustata. Dezgustata de iubire. Credeam pe atunci, si vreau sa cred si acum in acea iubire care apare, te rapeste…si te poarta pretutindeni o viata intreaga.

Ti-am spus intr-o zi ca pe tine te vreau o zi sau o viata. M-ai auzit, dar nu m-ai inteles. Tu imi ma bantui o viata aparand cate o zi…

Stii care e ironia? Nu te iubesc si nu ma iubesti. De fapt, nu ne leaga nimic. Nici prietenia, nici iubirea, nici ura, nici dispretul…doar o specie de atractie animalica si primordiala. Atunci cand ii permitem sa se dezlantuie, se manifesta prin „iubire”. Cand o camuflam, o mascam cu „dispret”.

Esti animal cu fiecare fibra a corpului tau. Ceea ce e mai rau e ca atunci cand te-ai apropiat de mine, mi-ai dat din veninul tau. Ne-am otravit reciproc iar acum ne gasim mereu, cautand otrava deghizata in vin.

E dezamagitor faptul ca „iubirea” la care visam s-a dovedit a fi doar „chimie”…Nu ma saruta…sarutul e sacru…poate e forma cea mai pura de exprimare a sentimentului. Port cu mine gustul, aroma si atingerea ta. Le-ai lasat ca pe niste cicatrici, vii uneori sa le verifici, sa vezi daca mai sunt acolo si eventual, sa le redeschizi.

Dar acum e tarziu. sunt mai vindecata decat ai crede. Ai pus stapanire pe mine prin otrava data, dar mintea imi e eliberata. Nu mai ai ce cauta acolo. Poate vei mai fi prezent fizic, dar nu esti decat un renegat. La fel ca si mine. Iti place sa fii pasager pe vasul meu. Poate si mie imi place sa te primesc, asa cum altii m-au primit pe mine. Dar nu ramai decat un chip pictat. Am vrut sa te pastrez ca amintire, dar otrava ta a ucis si asta. A ucis inocenta cu care pastram amintirile.

De ce a trebuit sa te intorci de atatea ori?

De ce a trebuit sa imi arati faptul ca magia nu exista? De ce a trebuit sa vad cine esti? Nu mai esti un strain, si nu mi-a ramas nici macar dorinta de a te mai descifra. dupa cate am descoperit…prefer sa nu aflu mai multe. Ramai unde esti, in trecut, savureaza otrava care ti-a mai ramas si gust-o si pe a altora. Suntem doi nomazi, iar acum…am pornit spre un alt tinut. Aici am stat prea mult.


Jucarii

Standard

Mergand pe strada am descoperit ca suntem jucarii. Jucarii in mainile altor jucarii. Pare un caz fericit, va puteti gandi ca facem copiii fericiti. DA. FACEM COPII. SUNTEM FERICITI CAND II FACEM. SI INCONSTIENTI.

Din pacate, nu facem altceva decat sa aruncam totul, ca pe jucarii stricate. Sau jucarii care nu ne mai plac. Ne credem zei printre zei. Poate asta suntem. Nu stiu si nici nu cred ca mai vreau sa stiu. Dar atitudinea a devenit atat de superficiala incat nu-mi provoaca decat…dureri la doi metri de cot. Ceea ce e mai dureros e faptul ca gandurile nu mai coincid de multa vreme cu vorbele. Motiv pentru care aruncam totul. Fugim de singuratate dar facem totul pentru a o castiga.

Nu, nu ma refer la TOTI oamenii. Sunt bucuroasa sa stiu ca am in jur oameni de calitate. Dar ma uit mai departe de globul meu. Cat de repede se uita unele lucruri…

Prieteniile..dureaza o viata sau o clipa. Iubirile…la fel.

„Am pe cineva. Nu am chef azi de dragalasenii. Poate nu am chef nici maine. La revedere, iubire…”

„Am un amic…nu am chef azi de dat sfaturi. Nu am chef sa fiu criticat. La revedere, prietenie…”

„Am un catel. Nu am chef azi sa il hranesc. Nu am chef sa curat dupa el. La revedere, caine…”

„Am un copil. Nu am chef azi sa il aud plangand. Nu am chef sa ii schimb scutecele. La revedere, copil…”

„Am niste cercei. Nu am chef azi sa ii port. Nu am chef sa imi placa. La revedere, cercei…”

Si ne intrebam de unde apar atatea second-handuri, centre de plasament, azile, ospicii…Ne sufocam in propriul nostru gunoi. Dar nu in gunoiul pe care il aruncam, ci in gunoiul ce devine dupa ce il aruncam. O dezamagire te face mai puternic sau mai slab. Nu mai avem loc de cimitire, lumea se sinucide pe capete. Moartea naturala devine o raritate. Ne grabim oriunde, ne grabim spre faima, spre succes, spre moarte. astfel uitam sa calatorim. uitam scopul calatoriei. doar ne imitam unul pe celalalt si ne luam la intrecere. Intrecere spre ce?