Arhivele lunare: Aprilie 2010

Am revenit…cred

Standard

Se pare ca am iesit din starea de om ascuns. Nu am mai scris de ceva vreme, nu aveam chef sa ma intalnesc cu ecranul si tastatura, casuta de mailuri era plina de lucruri necitite…pe scurt, am evadat. Ultima postare cred ca am facut-o in delir de febra. Nu mi-au iesit plamanii, dar nici nu cred ca mai aveam mult pana acolo. Acum sunt in convalescenta, sau cel putin asa imi place sa cred. Daca nu, o sa fiu. La un moment dat tot trebuie sa isi faca efectul toate pastilele luate, lamaile mancate si ceaiurile baute. Alt efect inafara de ala care ma face sa spun…”I’m on drugs…(adica pe medicamente)”.

In fine…cred ca simteam nevoia sa ma lamentez. am afacut o groaza de lucruri in ultima vreme, am avut noaptea de Insomnia cu cei de la cercetasi, repetitii la teatru, reintalnirea cu cei din Imago (apropo, va ador) si chiar si activitate pe la scoala. Cu putin noroc as putea redeveni energica.

Aseara am iesit cu Mish in Booha (imi era dor  de crasma aia) si ne-am intalnit cu Andreutza, Alex si neuitatii Toy Machines. Nu pareau sa ma inteleaga… sunt „on drugs (pe antibiotice)” si nu ma puteam alatura clubului care savura bere a la boha, indoita cu apa sau sirop. In final s-a lasat cu conversatii si privirea unor imagini…funny. Eu m-am amuzat copios de noua freza a lui Alex care, ca orice copac care se respecta, si-a taiat din crengi primavara, si de Teiu,  care parea un pui proaspat iesit din ou, incantat de faptul ca e fain sa mergi la faculta si sa vorbesti cu colegii, si mai incantat de faptul ca au concerte peste tot in tara. Dragii de ei, incep sa savureze succesul;)).

Dupa cateva ore m-am mutat in Ema, unde impreuna cu alti copii ca mine, am creat povesti nemuritoare. Linistea terasei a fost tulburata de constiinta care le spunea baietilor ca daca nu duc lipsa de kilometri, ar trebui sa se deplaseze pana in statie si sa preia ultimul autobuz de noapte. Bineiteles ca acolo a intervenit si constiinta mea, care imi spunea ca nu vreau sa raman ca o baba fara plamani pana la sfarsitul vietii asa ca, daca vreau sa imi mai revin e cazul sa ma duc la caldurica, sa dorm si sa ma trezesc azi fresh pentru a ajunge la cursuri. Dimineata m-am razgandit, asa ca acum stau si scriu. Dar ma cheama mish la o alta poveste, asa ca o sa revin cu alte informatii peste ceva vreme.

Soare

Standard

E soare si adie un vant usor. Eu sunt fericita. Imi ies plamanii afara din cauza racelii, dar sper ca de data asta, poate asa imi iese si inima la iveala. Nu e asa ca si eu am un suflet? Poate ca e bine ascuns, poate ii e teama sa se arate, dar ma tem ca intr-o zi voi uita de el. Nu vreau sa uit de el, pentru ca daca uit de el voi uita si de voi, si de mine, si de poezie, si de arta.

Ma doare gatul si respir greu. Obosesc. imi place starea de oboseala, de nestire. Functionez mai bine cand sunt obosita. Functionez mai bine pentru ca nu simt nimic, sunt amortita. Dar daca asta e pretul, nu mai vreau sa functionez. Vreau sa simt, sa imi pese, sa ma agit. Vreau sa imi scot inima si sa o fac sa iubeasca tot.

TARZIU

Standard

E tarziu. E tarziu pentru ca e ora doua noaptea. Nu am mai scris nimic de la inceputul vacantei. Poate pentru ca dupa doua zile de somn si alte doua de hoinarit vacanta mi-a fost intretaiata de probleme tehnice. Ideea e ca am revenit in Cluj. Dar nu ma plang. Am ajuns bine, nu m-am plictisit, incepe sa imi placa aici.

Cert e ca azi sunt buimaca. M-am bagat intr-o piesa de teatru, sper  sa fie bine si sa tin pasul cu ceea ce mi se cere. Am recitat in seara aceasta din nou cateva creatii proprii si culmea…impreuna cu un tip care canta fain la chitara…am castigat seara. Felicitari, Cata. Eu…sunt obosita asa ca nu ma mai chinui sa scriu. Dar sunt foarte entuziasmata. Revin.

Home

Standard

In sfarsit acasa…am ajuns acum mai bine de 12 ore, dar inca nu m-am dezmeticit. A fost cel mai dubios si lung drum pe care l-am facut vreodata spre casa.

Azi noapte, in jurul orei doua, am urcat viteaza in trenul care urma sa ma transporte pana acasa. Am folosit verbul „a transporta” pentru ca toti paream a fi marfa ingramadita. Cativa dintre noi, putin mai nefericiti, nu am observat ca am urcat intr-un vagon rezervat pentru cei de la CFR. Ei au observat, si s-au gandit sa ne alunge, desi eram pe hol si nu aveam loc sa inaintam. A fost dragut totul, chiar si momentul in care un nene de vreo 90 de kg a inceput sa ne impinga, si la un moment dat, o tipa micuta de vreo 25 de kg era prinsa intre vagoane, cu ditamai valiza langa ea, incercand sa ajunga…unde? Eu m-am lipit de niste concetateni din judetul Harghita, si am ramas pe langa ei. Incercand sa inaintam, am ajuns pe un coridor putin mai liber, pe care am pus stapanire. Ustensilele de care dispuneam erau un laptop, un pachet de kent 8 si trei peturi de bere. Pe la ora 5 am adormit. Dupa vreo jumatate de ora m-am trezit…se facuse loc in tren. Pe la 6 am ajuns la locul meu si am observat cu stupoare faptul ca trenul avea intarziere, si am incercat sa profit de timp pentru a mai dormi. Nu mi-a mai iesit.

Intr-un final am ajuns acasa. Mancare, dus, pat….somn!