Arhivele lunare: Iunie 2010

sau…

Standard

Am fost in parc. M-am trezit dimineata fara pic de chef, am stat in fata laptopului si a trecut prima parte a zilei fara rost…apoi am facut o plimbare…in parc. Nu stiam ca imi place parcul. Am stat in iarba, si am descoperit cat de frumos este sa te lasi atins de firele care te gadila si sa privesti in sus…copacii. Nu pentru ca nu mai vazusem asta, dar uitasem cat de frumos poate fi, si ce senzatie poate da. Inecata in asa zise probleme, imi doream doar sa ajung acasa si sa fac o escapada pe munte…imi e dor de muntii mei. Dar asta nu inseamna ca nu mai sunt lucruri frumoase. Am privit copacii si am inceput sa rad ca un copil. Apoi am scris doua poezii. Nu mai indraznisem sa scriu de ceva vreme, imi era teama sa nu adun in versuri toate frustrarile si gandurile negre care ma bantuie. Oficial anunt: sunt un copil! Si sunt extraordinar de gustoase corcodusele crude luate din copaci. Acum sunt din nou in camin, astept urmatoarea minune: Vine Gabiiiiiiiii!


Anunțuri

Indeed

Standard

Negru…mi-am amintit de ce imi place negrul atat de mult. Imi place poate pentru ca eu sunt un punct negru. Un punct negru care atrage uneori atentia, printre multe puncte de culori deschise. Punct bine intentionat, care insa uneori nu face altceva decat sa strice, sa dauneze, sa aduca a boala, a moarte. Nu asta e intentia, cu siguranta, dar si drumul spre iad e pavat cu intentii bune. Vad culori in jur…nu am reusit niciodata sa fiu una dintre ele. Am reusit doar sa fiu non-culoare. Eu nu reflect stralucirea soarelui, eu o absorb. Cel putin…asta am facut azi. As vrea sa ma nasc din nou. Sa ma nasc asemeni voua, culori care umpleti inima celor din jur cu bucurie. Poate am fost culoare. Poate cand eram copil…dar timpul m-a intunecat. Ma simt bine in intuneric…ma simt in elementul meu. Intotdeauna am spus ca ador luna. Dar oare ea m-a privit vreodata? M-a vazut vreodata in marea de intuneric ce parea sa ma invaluie si sa ma acopere? Nu am dreptul la iubire. Nu stiu sa ofer iubire, am nevoie de protectie, am nevoie de lumina, de caldura. Imi e atat de frig…Vreau o sansa, vreau sa fiu culoare…vreau sa nu imi mai fie frig si sa nu mai fiu singura. Sau…mai exista undeva un punct negru?


………………

Standard

Azi noapte am avut un vis ciudat…se facea ca eram singura in intuneric si plangeam. Plangeam cu toata fiinta mea, imi plangea sufletul, imi plangea trupul, imi plangea mintea.

Deodata s-a apropiat de mine ceva…parea sa fie…nu ii pot da o denumire. nu stiu daca era spirit, animal, om, dorinta…era ceva ce m-a atacat. A inceput sa se invarta in jurul meu, formand cercuri. Cercuri care ma inchideau si ma protejau in acelasi timp. Atacul devenea dulce amarui, devenea incitant. Apoi am intrat in joc. Puteam sa fiu o prada vie sau una moarta. Am ales sa fiu prada vie. Ne invarteam amandoi. Ne apropiam, ne miroseam, ne departam. Teama si dorinta de a ataca si de a fi atacat se completau intr-o fuziune fara sens. Fuziune de simturi.

S-au intalnit doua animale. S-au atacat, apoi au lasat totul sa curga. Instinctul a iesit la suprafata. Apoi m-am trezit. Imi era teama de ideea de salbatic. A fost doar un vis.