Arhivele lunare: Iulie 2010

Dragoste?

Standard

Am descoperit ceva. De-a lungul vietii, m-am indragostit o singura data. Culmea, eu nu m-am indragostit, ca orice fata, de un tanar cuceritor. Nici macar de un baiat. Nu m-am indragostit nici de un barbat, nici de un copil, nici de o femeie, nici de un animal, nici macar de un ideal. Nu. Eu m-am indragostit de ceva mult mai maret, in toata puterea cuvantului. M-am indragostit de munte. Inca sunt indragostita.

In fiecare zi am ceva de invatat de la el. Poate tu, draga cititorule, te intrebi cum e posibil ca cineva sa fie indragostit de munte. Te gandesti poate ca muntele nu vorbeste cu tine, nu face dragoste cu tine…

Nu e asa! Muntele iti vorbeste. Desigur, nu va vorbi niciodata in limba romana, engleza sau chineza. Dar el are limbajul lui, limbaj care poate fi greu inteles. El nu explica, doar arata.

Se stie puternic si profita de asta…oamenii il exploreaza, uneori il exploateaza…iar el tace. Tace si priveste. Poate ca are speranta ca intr-o zi va invata si el ceva de la oameni…dar nu stiu ce l-ar putea invata un om.

Muntelui ii place sa se joace. Si de cele mai multe ori se joaca cu mintea noastra. E plin de himere. Iti e teama sa nu cumva sa intalnesti un urs? Ei bine, putin imaginatia ta, doi copaci si putina umbra, si ai si vazut ursul. Pana iti dai seama ca te-ai pacalit…muntele rade copios.

Iti e foame? Muntele iti da de toate, ciuperci, fructe, chiar si animale, daca iti e pofta de vanat. Ai mancat bine…acum iti e sete…daca te uiti atent ai putea gasi si un izvoras.

Tin minte ca mai demult imi placea un baiat. Muntele se juca mereu cu imaginatia mea. Orice umbra imi parea el. Dar muntele m-a si adapostit, mi-a fost refugiu de atatea ori…

Atunci cand vine o furtuna, se infurie atat de tare incat arunca cu tot felul de copaci. Dar ii trece repede. El nu tine pica. E asemeni unui copil. Si mereu m-a ajutat sa ma reculeg. Stiu ca se amuza…cum sa fiu indragostita de el? El e atat de mare…e ca si cum m-ar iubi pe mine un purice. Nici macar nu stiu daca e barbat sau femeie…totusi, va ramane mereu marea mea iubire.


Supradoza

Standard

Sportul meu preferat este acela de a sari garduri. Eu nu caut porti, am obosit sa le caut si sa nu le gasesc. Caut supradoze. Supradoza de fericire, de incantare, de iubire, de orice lucru care te poate face sa te simti bine. Nu, nu ma refer la substante, alea sunt degeaba, sunt pacaleala. Dar se pare ca in ultima vreme am gasit doar supradoza negativa. Poate devin eu asa. Cineva a spus odata ca sunt un good vibes provider. Cred ca s-a cam pacalit. Am vrut sa cred si eu asta, dar se pare ca am un talent deosebit in a aduna…rahat in jurul meu. Supradoza de rahat.

Da, acum nu sunt in cele mai bune toane. Se pare ca linistea de acasa se poate transforma intr-un adevarat infern. Fara sa depun prea mult efort in asta. Cobor cerul pe pamant cu incantatii de sanatate. Nu incantatii indiene. Vrei viata? Nu o cauta in preajma mea. In preajma mea mor fluturii imaginatiei, dispare suflul inspiratiei, cade in coma poezia…

Am vrut sa fac teatru. Am vrut sa fac teatru poate pentru ca am vrut sa experimentez si altfel de viata. Multi spun: vreau sa fii un om mai bun. Cum sa fii un om mai bun cand esti inconjurat de tot ce se vede?


Copilarie

Standard

Mi-am amintit de copilarie. Nu copilaria de acum multi ani, in care toti ne jucam in nisip, copilaria de…acum doi ani.

Au trecut doi ani de cand am fost la Lacul Rosu. Cinci copii, fara alta grija decat „cum sa se distreze”…cu totii am ramas undeva acolo. Acum, daca ne uitam in oglinda…ceva s-a schimbat. Si suntem abia la inceput. Nu, nu s-a schimbat chipul nostru, dar s-a schimbat ceva in expresia fetei, in suflet. E adevarat, timpul lasa urme. si oricat de mult am incerca sa repetam un moment, nu va fi niciodata la fel. nici eu maine nu voi mai fi la fel.

Eram copii…atunci cand m-am indragostit pentru prima oara. Si atunci cand am inceput sa iau decizii care imi schimbau cursul vietii. Merg prin viata cu ochii inchisi, sper mereu sa fie decizia corecta. Atunci am vazut viata altfel. Atunci am aflat si eu ce inseamna sa vezi lucrurile prin ochii celuilalt.

Eram copil, atunci cand am cazut pentru prima oara. Ce era de facut? De undeva trebuia sa aflu si eu ca unele obstacole nu pot fi infruntate, trebuie doar…evitat orice contact cu ele. Acum stiu…partea teoretica.

Sunt si acum un copil. Oricat m-as chinui, nu mai pot crede in magie, dar cred in vis. O alta transpunere a realitatii. Inca vreau sa pot vedea un miracol in tot ce se intampla in jur. Si vreau sa cred ca norii sunt de fapt o alta lume, paralela, cu plante din nori, cu oameni din nori, oameni care calatoresc si zboara si rad de noi. Noi ne-am ingreunat prea mult existenta pentru a mai putea pluti, ca norii. Ne impovaram, ne place sa facem totul cat mai greu, cineva ne-a invatat sa nu alegem calea simpla pentru ca nu e buna. Si uite asa am pierdut dreptul pe care il au norii…dreptul de a zbura. Suntem grei, ne-am ingreunat noi insine.

Dar eu sunt copil.

 

Acasa

Standard

Se pare ca am ajuns acasa. E ciudat, nu stiu daca imi era sau nu dor, e frumos, e linistitor. Ma bat amintiri din locul de unde am plecat…dar ma intorc. Peste tot sunt cea care se va intoarce. Imi amintesc de Imago, imi amintesc de cercetasi, imi amintesc de prieteni, de facultate. Cate s-au intamplat in primul an de facultate…nopti presarate cu plimbari, sunet de chitara, teatru, atmosfera de prietenie, distractie, Fire, camin, Gabi si Mish amuzandu-se de cele doua maini stangi ale mele, Sma si Alexandra oferindu-mi cate o imbratisare care ma ducea departe de probleme, Alex spunand glume proaste, un vis constant…

Acum sunt acasa. Am fost primita mai bine decat ma asteptam. Nesfarsite cafele, o plimbare la Piatra Unica, picioare tremurande pe stanca asa cum a fost prima oara cand am incercat sa escaladez acel coltisor de piatra, povesti, rasete, peisaj mirific…ploaie.

Acum nu simt ca nu am casa si ca nu am un loc al meu…acum simt ca am doua case. Acasa e locul unde te simti bine. Ei bine, ma simt vie. Sentiment de care uitasem.

E bine acasa. Prima oara cand mi-a pus mama o ciorba in fata am luat furculita in mana. Nu, ciorba nu se mananca cu furculita. Edi vrea sa il tund dar nu imi da foarfece. Lumea e la fel cum am lasat-o, cu exceptia faptului ca unora le-a mai crescut parul. Iar eu nu ma simt straina. Si ador muntele, linistea de aici.