Arhivele lunare: Decembrie 2010

Scrisoare

Standard

Acum cativa ani eram mica si ii scriam scrisori lui Mos Craciun. Acum i-am pierdut adresa. Asa ca voi scrie o scrisoare, nu catre Mos Craciun, nici catre o iubire, nici macar catre o copilarie pierduta. Voi scrie o scrisoare pentru voi.

Draga tu, tu, tu…

Mi-ar lua o eternitate sa va numar, inca doua eternitati sa va scriu, fiecaruia dintre voi si alte multe eternitati sa va caut pe fiecare in parte si sa distribui scrisorile.

Nu imi voi petrece o eternitate scriind. Am pierdut si eternitatea si acum nu mai stiu pe unde as putea sa o caut. Dar primul caruia ii voi scrie esti tu!

Vreau doar sa stii ce gandesc. esti atat de pierdut in fantasmele si in orgoliul tau incat ai fi in stare sa mori de foame, sa iti mananci propria mana si sa desenezi apoi o cana cu apa, ferm convins ca astfel vei deveni satul. Lumina de la capatul tunelului iti pare felinar atunci cand de fapt se apropie trenul, si fugi de ea atunci cand chiar iti arata iesirea. Te crezi puternic si chiar esti, dar nu iti dai seama de faptul ca toata forta iti e data de slabiciunile pe care le ai, iar tu, copil naiv, incerci sa le ucizi, nestiind ca astfel te ucizi pe tine si ucizi orice urma de forta care ti-a mai ramas. Uneori te trezesti, iti dai seama ca nu mai simti, esti disperat sa simti ceva, o urma de orice, sa te imblanzeasca sau sa te salbaticeasca un fapt in jurul tau…dar e mai comod sa ramai cum esti. Nu vreau sa simti ceva legat de mine. Nici macar nu vreau sa incerc sa te salvez. Nu sunt in masura sa fac asta. Am incercat sa iti dau din ce am eu…intr-un final am ajuns stoarsa si pe punctul de a ma sinucide. Iti dadeam lumina de purtat in suflet si tu o foloseai pe post de lanterna in casa. Acum vreau doar sa ma auzi. Descopera-te! Nu esti atat de rece pe cat te crezi. Simt asta uneori, cand ma iei in brate. O simt din dorinta ta de a iti simti inima batand peste a mea. Nu amorti de tot. Si nu cauta un simt doar in mine. Eu vreau sa traiesc sau sa fiu lasata sa mor linistita. Tu cauta-ti viata. Eu sunt acolo pana invii, dar incearca sa faci asta inainte de ma ucide pe mine.

Urmatoarea persoana careia ii voi scrie esti tu!

M-ai bantuit, te-ai plimbat in visul meu si mi-ai dat o urma de speranta. Tu ai fost cel care m-a invatat taina vietii. Cand am vrut sa traiesc ai obosit si mi-ai aratat ca exista si moarte. E adevarat. Uitasem de moarte. Ajunsesem la concluzia ca putem fi nemuritori. Pe atunci eram eu cea care sorbea viata de la tot ce misca in jur. Dar mi-am amintit de copilarie. Acela a fost medicamentul meu. Sper sa fie si acum. Cand suntem copii suntem vii. Radem cu adevarat, din toata inima, si plangem la fel. Dupa ce crestem invatam sa radem din politete si sa plangem din interes. Mereu in fata cuiva. De parca rasul sau lacrimile ar putea fi date contra cost. Vreau doar sa stii ca lucrurile primite de la tine sunt in siguranta. Toate tainele. Am incercat sa le impartasesc, au ajuns farame din ele pe la cateva persoane, dar nu am lasat niciodata sa le ia vreo persoana care sa nu stie sa le foloseasca. E adevarat ca nici eu nu stiu exact cum se folosesc, dar stiu cum se protejeaza si se pastreaza in siguranta. In primul rand, trebuie sa le ascund bine de tine, pentru ca daca le vei vedea la mine, vei fi primul care va incerca sa le anihileze. Asa ca tu stai departe. Si multumesc.

O alta scrisoare pe care acum o vei citi tu!

Tu te-ai ratacit. Te-ai ratacit in ultimul hal. Si partea cea mai grava e ca inainte sa te ratacesti, mi-ai spus, foarte sigur pe tine, ca stii unde mergi si ce faci. Si am plecat cu tine. Nu stiu drumul inapoi, nu am luat o harta cu noi si nici nu am presarat nisip in urma noastra. Nu imi amintesc in ce directie am luat-o, nici pe langa ce copaci am trecut. Tot ce stiu e ca acum imi e foame, sete, sunt zgariata si imi e frig. Incerci sa ma incalzesti cu trupul tau dar esti la fel de rece ca si mine. Vrei sa ma hranesti cu tine iar tu sa te hranesti din mine, dar eu nu pot ajunge la capat de drum cu mainile si picioarele tale in stomac si mainile si picioarele mele lipsa. E adevarat, ficatul se regenereaza. Cat ficat putem manca? Daca e asa, prefer sa il mananc pe al meu. Sau sa il manance fiarele. Te uiti cum sare pantera in fata mea si imi spui: „vei fi in siguranta, doar ca eu nu pot comunica cu aceasta fiara, dar oricum vei fi bine”. Iar eu inca cer ajutor, in frig, zgariata, infometata si insetata. Imi e teama sa ma apropii de fructele salbatice. Tu spui ca sunt bune dar nu te atingi de ele. Eu tind sa cred ca sunt otravitoare. Paradox…ti-am cerut sa ma otravesti si nu ai facut-o. Dar eu vad ca acele fructe nu sunt bune. Si sunt prea slabita sa vanez. Iubesc prea mult animalele. Iar tu…? ajuta-ma sau otraveste-ma!

Sa nu cerzi ca tu nu vei citi o scrisoare!

Tu esti iluzionistul, cel din circul magic, care a aparut, mi-a aratat ca am voie sa am curaj si apoi s-a retras. Da, te-ai retras!Te-ai retras din teama, te-ai retras pentru ca nici tu nu poti infrunta viata. Si ce e mai grav, nu te poti infrunta pe tine. Te apropii plin de siguranta si dispari, cu o expresie a panicii care arata: nu…eu nu stiu daca fac bine, nu stiu daca mai vreau sa vin cu tine, nu stiu daca vreau sa plec de aici. Si ramai. Ramai inchis in masca ta de emoticon zambilici, te distrezi in circul tau, dar iti e teama de soare. Peste doi ani vei avea pielea alba. Soarele te coloreaza, dar lasa-l sa te atinga. Vantul te mangaie,dar lasa-l sa te atinga! Iarba te gadila, dar las-o sa te atinga! Iubirea te aduce la viata, dar atinge-o cand o vezi, ia-o de mana, nu mai fugi!

Nici tu nu scapi neatins de cuvintele mele de Craciun!

Vei imbatraini. Nu te mai ascunde, nu te mai plange, nu mai fugi pentru ca atunci cand prinzi ceva sa spui direct „am obosit”. Fugi dupa bani si nu te bucuri de ei, fugi dupa fete si le alungi, le plictisesti, fugi dupa iubire si spui ca esti bolnav, fugi dupa flori si te plangi  ca s-au ofilit dupa ce le-ai cules…Nu mai fugi! Nu mai plange! Traieste!

Dialog cu viata

Standard

Azi noapte in somn am dat de-un strain

Spunea ca e aer si apa si chin.

Straniul personaj cu numele Viata

ce lucra cu multe fire de ata

Mi-a spus c-am trait tot ce am visat.

Eu l-am prins de par si l-am intrebat:

-Minune pierduta in pasi de saman,

suflare-ntre valuri, ajunsa la mal,

ma lasi fara vlaga, ma porti, ma arunci

si iar ma culegi…unde ma tot duci?

tu vezi cum ma zbat si-apoui iar plutesc,

ma privesti zambind, imi spui sa iubesc,

cu fum ma atragi si imi daruiesti

visuri cu-mprumut…de ce le rapesti?

El s-a strecurat din stransoarea mea

si din ochiu-i stang lacrima-i curgea.

M-a privit duios si m-a domolit;

mi-a vorbit frumos, aproape soptit:

-o, tu, biet copil, chiar crezi ca nu stiu

de nenorociti? dar e prea tarziu

sa mai schimb ceva. Nu, nu ma amuz

cand te vad plangand si te stiu ursuz

dar cat timp traiesti trebuie sa stii

cum e sa te zbati, sa te-mparti in mii,

sa pierzi uneori, sa gusti, sa atingi,

sa te-aprinzi usor, sa topesti, sa sting.

Vei vedea in timp ca tu ma conduci.

Eu trag niste sfori. Le urmezi sau fugi.

Cafea

Standard

E o suberba dimineata friguroasa de decembrie. Ieri am realizat cu stupoare faptul ca se apropie sarbatorile. Eu inca sunt in cluj, scriu de la servici. Astazi sunt cu doua grame mai optimista. Am avut senzatia ca nu mai traiesc, ca nu mai am viata. Apoi mi-am dat seama: simt. Simt spaima, panica furie, teama. Atata vreme cat simt ceva, traiesc.

Stau 4 ore pe zi la servici. Am timp in fiecare zi sa ma gandesc. Citesc. Citesc felul in care se manifesta alte persoane in pragul disperarii: cer ajutorul, se zbat, striga si dau din maini si din picioare. Eu sunt lasa. eu incerc sa ma anulez de tot. Si apoi ma plang de faptul ca nu am viata.

Sunt epuizata. Poate e din cauza faptului ca e sfarsitul anului. imi e dor de casa? da. nu am mai indraznit sa vorbesc cu nimeni de acolo. Vorbesc despre ei in fiecare zi.

cam atat. nu mai am chef.