Cafea

Standard

E o suberba dimineata friguroasa de decembrie. Ieri am realizat cu stupoare faptul ca se apropie sarbatorile. Eu inca sunt in cluj, scriu de la servici. Astazi sunt cu doua grame mai optimista. Am avut senzatia ca nu mai traiesc, ca nu mai am viata. Apoi mi-am dat seama: simt. Simt spaima, panica furie, teama. Atata vreme cat simt ceva, traiesc.

Stau 4 ore pe zi la servici. Am timp in fiecare zi sa ma gandesc. Citesc. Citesc felul in care se manifesta alte persoane in pragul disperarii: cer ajutorul, se zbat, striga si dau din maini si din picioare. Eu sunt lasa. eu incerc sa ma anulez de tot. Si apoi ma plang de faptul ca nu am viata.

Sunt epuizata. Poate e din cauza faptului ca e sfarsitul anului. imi e dor de casa? da. nu am mai indraznit sa vorbesc cu nimeni de acolo. Vorbesc despre ei in fiecare zi.

cam atat. nu mai am chef.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s